Spre deosebire de chirurgia laparoscopică (aflată până nu de mult în ”topul” tehnologizării), unde instrumentele chirurgicale permit preluarea a 4 grade de mișcare a mâinii chirurgului, în chirurgia robotică brațele robotului reproduc toate cele 7 grade de mișcare a mâinii. Astfel, chirurgia robotică realizează apogeul tehnic și ergonomic chirurgical- combină avantajele ce derivă din două căi de acces chirurgical – din chirurgia clasică preia avantajul de a reproduce toate cele 7 grade de mișcare a mâinii umane, iar din chirurgia laparoscopică preia și perfecționează avantajele imaginii laparoscopice.
Chirurgia robotică – beneficii pentru pacienți
• Scurtarea timpului de spitalizare
• Reducerea durerii și discomfortului
• Durata de recuperare este mai rapidă precum și revenirea la activitățile normale
• Inciziile sunt mai mici, având un risc scăzut de infecție
• Se reduc pierderile de sânge și necesitatea transfuziilor
• Cicatricea este minimă
• Mai puține complicații, incluzând riscul scăzut de infecții